Satul Ipoteşti este reşedinţa Comunei Mihai Eminescu din Judeţul Botoşani situat în partea de N-E a României.
Cel mai înalt loc din Ipoteşti, care permite o panoramă, este Biserica satului construită în anul 1939 la iniţiativa marelui istoric Nicolae Iorga. Biserica are hramul Sfinţilor Arhangheli Mihail şi Gavriil, sărbătoriți la data de 8 noiembrie.
În partea stângă străjuieşte cuminte Biserica Mamă construită de nişte călugări în secolul al XVI-lea. Aceasta a fost martoră a multor războaie şi frământări naţionale: prima unire a Principatelor Române sub Mihai Viteazul în 1600, revoluţia din 1848, războiul de independenţă din 1877, primul şi al doilea război mondial, revoluţia din 1989, şi va fi până la sfârşitul lumii. Ele veghează la promovarea României creştine.
Ipoteştiul devine mai important prin faptul că în anul 1850 aici se naşte cel mai mare poet român din toate timpurile; Mihai Eminescu. Casa memorială se află în curtea Bisericii, ca dovadă a credinţei puternice a marelui poet. Copilăria lui s-a mişcat între Biserică, şcoală şi codrul, unde şi-a format viziunea genială a existenţei sale.
Multe din poeziile sale sunt inspirate din decorul ipoteştean, cum ar fi, Lacul, Revedere, Ce te legeni, Somnoroase păsărele, Sara pe deal.
Mihai Eminescu, ambasadorul cultural al României, s-a remarcat nu numai ca poet, dar şi ca romancier, publicist, patriot şi luptător al promovării românismului şi deşi nu a făcut politică a dovedit o abilitate extraordinară în a asimila evenimentele politice ale vremii. A murit prematur la vârsta de 39 de ani, la 15 iunie 1889. Noi, românii, spunem că Eminescu s-a născut geniu şi a murit martir.
Mormântul poetului este la Bucureşti, noi la Ipoteşti păstrăm doar masca mortuară.
La Ipoteşti se păstrază mormintele părinţilor poetului, Gheorghe şi Raluca, şi al fraţilor lui. Aceste două morminte inaugurează cimitirul parohiei, care se întinde paşnic începând de la altarul Bisericii.
Comunitatea din Ipoteşti este formată nu numai din cei în viaţă, ci şi din membrii ei mutaţi la Dumnezeu. Noi, ortodocşii, punem foarte mare accent pe comuniunea celor vii cu cei plecaţi dincolo, aşa cum învaţă Biserica, prin rugăciunea pentru ei, îngrijirea mormintelor şi păstrarea memoriei lor.
Parohia Ipoteşti este alcătuită din cca 180 de familii sau 400 de persoane, cea mai mare parte trecută de 55 de ani. Locuitorii sunt foarte credincioşi şi optimişti,deşi nivelul de trai este foarte modest. Preocuparea lor principală este agricultura. Muncesc pământul de dimineaţă până seară, cu mijloace foarte rudimentare pentru a-şi câştiga pâinea de toate zilele. Duminica şi sărbătorile religioase, locuitorii din Ipoteşti urcă dealul Bisericii, parcă pentru a fi mai aproape de Dumnezeu.
Din 13 martie 2005 slujeşte ca preot paroh în Ipoteşti, Tincu Valentin. Avântul tinereţii, râvna mare pentru Hristos sunt virtuţile care îndeamnă la o pastoraţie activă.
Anterior au slujit la Parohia Ipotești următorii preoți: Pr. Constantin Sângeap, Pr. Constantin Amitroaie, Pr. Ștefan Holban, Pr. Adrian Chirvasă și Pr. Ionuț Sandu.
Biserica satului Ipotești, cu hramul Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil, a fost construită între anii 1934 – 1939, prin osteneala credincioșilor și a parohiilor învecinate. Existența ei este legată și de activitatea lui Nicolae Iorga, care este considerat ctitorul spiritual al acestui așezământ de cult.
Petru Remus Troteanu a pictat-o în vara anului 1939. Ceea ce detașează lăcașul bisericesc de altele din țară este nota de sobrietate pe care o dau aureolele negre ale sfinților, falsul tablou votiv – Eminescu și modul în care a realizat, sugestiv, icoana Arhanghelului Mihail, care poartă chipul lui Eminescu.
Sprijinită pe contraforți, înfrumusețată cu un brâu heraldic, cu stema regatului, a Moldovei (capul de bour) și a județului (coasa), prin repetare, este un monument arhitectural echilibrat, având stilul bisericilor ctitorite de Ștefan cel Mare. Lucrul acesta nu este întâmplător, ci intenționat, căci marele istoric a strecurat, în multe dintre elementele bisericii, simbolurile propriilor năzuințe. Un brad argintiu, sădit de Nicolae Iorga, stă drept mărturie a trecerii lui prin aceste locuri.
Catapeteasma, o adevărată dantelă, a fost executată la mănăstirea Văratec de sculptorul danez Peer Merloe și este din lemn de stejar, semnul trăiniciei neamului românesc. Impresionează iconostasul, scaunului episcopal și stranele, unde sculptorul își demonstrează toată forța talentului său.
Este, credem noi, singura biserică ortodoxă din lume zidită în amintirea unui poet de o asemenea avengură.
Activitatea misionară a Parohiei
Fiecare clipă a vieţii este pentru un preot un motiv de propovăduire a Evengheliei lui Hristos cu preţul vieţii. De aceea, fiecare serviciu religios este urmat de un cuvânt de învăţătură.
Predica de duminică este foarte importantă. Lecţia de cateheză are loc duminica la ora 5.00 p.m., după Paraclisul Maicii Domnului.
Parohia noastră desfăşoară diferite programe misionare prin întâlniri săptămânale cu tinerii și copiii din parohie.
Acestea se desfăşoară în colaborare cu profesorul de religie. Au loc, de asemenea, vizite pastorale la credincioşi acasă.
Activitate culturală a Parohiei
La fiecare sărbătoare a Crăciunului şi a Sfintelor Paşti, precum şi de zilele aniversare ale poetului Mihai Eminescu, 15 ianuarie şi 15 iunie, de ziua eroilor, de hramul Bisericii, 8 noiembrie şi cu alte ocazii, în amfiteatrul Centrului de studii Mihai Eminescu sau în alte locaţii, copiii şi tinerii Comunei susţin programe artistice de poezie şi cântec.
De asemenea, în cadrul Memorialului Ipoteşti, în colaborare cu Biserica Ipoteşti şi Primăria Mihai Eminescu au loc activităţi culturale diverse: seminarii pe diferite teme, lansări de carte, întâlniri interculturale, spectacole, etc.
Activitatea filantropică a Parohiei
A împărţi pâinea ta cu cel sărac este o datorie a oricărui creştin, iar criteriul Judecăţii de Apoi este milostenia. Întâi trebuie ajutaţi săracii din Parohie, pentru că sunt cei mai aproape de tine şi-i cunoşti foarte bine, iar apoi să ajuţi pe cel bolnav, sărac şi în nevoi. De aceea cu ocazia sărbătorilor pascale şi de Crăciun mergem cu ajutoare de mâncare şi haine, dăruite de credincioşii din parohie, la Spitalul de Psihiatrie din Botoşani, la alte familii sărace, în colaborare cu alte parohii din Protopopiat.
De asemenea, Parohia noastră este angajată şi în acţiuni de renovare și extindere a Bisericii, În anul 2009 a fost finalizată construcția casei parohiale.
În incinta Memorialului Ipoteşti şi a Bisericii funcţionează complexul de cazare Floarea Albastră, care permite turiştilor o şedere ziditoare şi relaxantă.